Pagini

București: Tentativă de incendiere a Ambasadei Israelului / Poliția București clarifică situația


Astăzi, luni, un bărbat, sirian conform primelor informații, a încercat să dea foc ambasadei Israelului din București, aruncând un coctail Molotov în direcția ușii de la intrarea în incintă.

Ultimele informații spun că bărbatul ar fi avut un cocktail Molotov și ar fi vrut să-și dea foc. Acesta ar fi fost nemulțumit că nu a fost primit în audiență.

 Autorul atacului a fost imobilizat de forțele de ordine, dar refuză colaborarea cu autoritățile.

Potrivit unor surse, o parte din personalul care se afla în ambasadă a fost evacuat, tocmai pentru ca forțele de ordine să se asigure că este totul în regulă și că lumea este în siguranță.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a emis un comunicat în care a clarificat întreaga situaţia.

„Astăzi, 3 iunie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 14 Poliție au fost sesizați, de către Serviciul Român de Informații, cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să se autoincendieze.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, în cauză fiind identificat un bărbat, în vârstă de 34  de ani, cetățean străin.

Anterior sosirii polițiștilor, acesta a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informații.

De asemenea, lucrători din cadrul Serviciului Român de Informații, care asigurau securitatea instituției, au procedat la stingerea incendiului, fiind provocate distrugeri la un afiș de pe ușa, fără a fi înregistrate alte pagube materiale ori de altă natură.

La acest moment, activitățile sunt în desfășuare. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 14 Poliție, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se precizează în comunicatul poliţiei. (Anima News)