Conform unui comunicat IDF (armata israeliană, n.r.), Ali Jamal al-Din Jawad (foto), un comandant al unității de elită Radwan a Hezbollah a fost lichidat într-un atac cu dronă în această seară (luni) în sudul Libanului.în satul Aabba.
Hezbollah a anunțat moartea lui Jawad în urma loviturii, dar nu a furnizat informații cu privire la rangul său.
Moartea sa ridică bilanțul morților din gruparea teroristă, din octombrie, la cel puțin 393.
IDF afirmă că lichidareaa sa este o "lovitură semnificativă" pentru capacitățile Hezbollah de a efectua atacuri asupra Israelului.
Separat, avioanele de luptă au lovit o clădire folosită de Hezbollah și alte infrastructuri în Kafr Kila, în sudul Libanului, potrivit IDF.
Tot luni seară, mai multe drone încărcate cu explozibil au fost lansate de Hezbollah din Liban spre nordul Israelului.
Potrivit IDF, una dintre drone a fost interceptată de apărarea aeriană, în timp ce celelalte au avut impact în zona Muntelui Meron, fără a provoca răniți.
Sirenele au sunat în zona Muntelui Meron în timpul incidentului.
Hezbollah a revendicat atacul, afirmând că a lansat mai multe drone explozive asupra unei baze militare israeliene. (Anima News)