ANIMA NEWS - O sursă de la Casa Albă a confirmat pentru CNN autenticitatea documentelor ultrasecrete ale Pentagonului
care conțin informații despre planurile israeliene de ripostă împotriva Iranului, publicate ieri într-un flux Telegram. Washingtonul este "profund îngrijorat" de scurgerea documentelor ultrasecrete și investighează situația, verificând cercul de persoane care au avut acces la documente cu acest nivel de secretizare, a relatat CNN din surse neoficiale de la Washington.
Potrivit CNN, cercul de acces nu a fost atât de restrâns, el incluzând agențiile de informații ale celor mai apropiați aliați militari ai Statelor Unite - Marea Britanie, Australia, Canada și Noua Zeelandă.
Documentele au fost divulgate online prin intermediul canalului Telegram al Middle East Spectator.
Canalul neagă categoric acuzațiile presei israeliene, care i-a atribuit legături cu Iranul, și susține că a găsit documentele într-un grup Telegram închis cu 7 000 de abonați, adică nu are informații despre sursa scurgerii.
"The Middle East Spectator" susține, de asemenea, că nu deține alte documente clasificate ale Pentagonului în afara celor două publicate.
Mass-media din Israel subliniază că SUA se tem cel mai mult de noile "scurgeri", punând accentul pe citatul unui sursă CNN: "Două documente sunt rele, dar nu teribile. Îngrijorarea este că ar putea exista și altele." "Scurgerea de informații vine într-un moment extrem de sensibil în relațiile americano-israeliene și ar trebui să-i înfurie pe israelieni... Unul dintre documente menționează ceva ce Israelul a refuzat întotdeauna să recunoască public - că țara are arme nucleare", a comentat CNN, amintind că scurgerile de informații clasificate au dus în mod repetat la complicații majore pentru SUA în relațiile sale cu aliații. Pentagonul și agențiile naționale de informații au refuzat să comenteze oficial.
Un val de comentarii antiamericane de genul "Pentagonul spionează IDF și scurge secretele noastre către Iran" este deja în creștere pe segmentul social media de limbă ebraică. (Anima News)
