Pagini

Ierusalim: Cabinetul de securitate îi împuternicește pe Netanyahu și Gallant să decidă asupra răspunsului la atacul din Golan

 


Reuniunea cabinetului de securitate israelian s-a încheie după mai bine de patru ore. 

Forul i-a împuternicit pe premierul Benjamin Netanyahu și pe ministrul Apărării, Yoav Gallant, să decidă asupra dimensiunii și calendarului răspunsului Israelului la atacul mortal cu rachete de ieri din Golan, afirmă biroul lui Netanyahu.

După ce miniștrii s-au opus modului superficial în care a fost aprobat atacul asupra Yemenului săptămâna trecută, în cadrul reuniunii de astăzi, fiecărui ministru i s-a acordat suficient timp pentru a vorbi, potrivit ziarului israelian ”Yedioth Ahronoth”. 

Raportul precizează, totuși, că ministrul de Finanțe, Bezalel Smotrich și ministrul Securității naționale, Itamar Ben Gvir, s-au abținut de la vot. 

Au avut loc, de asemenea, discuții privind ostaticii, dar o altă reuniune va fi stabilită pentru a se concentra pe următorii pași ai Israelului în această privință, potrivit ziarului. (Anima News)