ANIMA NEWS - A fost odată, în anii 1970, Qatarul era o țară mică, un fost port britanic de escală condus de cel mai tânăr și mai puțin semnificativ clan regal din regiune. Acele vremuri au trecut de mult.Astăzi, Qatarul este o putere globală care a reușit să se transforme într-un aliat major al SUA, continuând în același timp relații excelente cu regimul Mullah Iranian și cu teroriștii ucigași ai Hamas.
Ariel Admoni este doctorand la Universitatea Bar Ilan din Ramat Gan și a devenit unul dintre cei mai importanți experți ai Israelului în Emiratul opac al Golfului în ultimele luni.
Într-un interviu acordat site-ului ”All Israel News”, el a încercat să explice ascensiunea incredibilă a țării și motivațiile conducătorilor săi din spatele ei.
În primele decenii după ce a obținut independența față de Marea Britanie, emiratul a fost în umbra vecinilor săi, în special a Regatului Arabiei Saudite.
"Qatarul a fost întotdeauna sora de care nimănui nu-i păsa, iar un savant a spus odată că înainte de 1995, Qatarul nu avea deloc politică externă.
Acest lucru nu este adevărat, desigur, dar este totuși un exemplu decent al atitudinii față de Qatar", a spus Admoni.
Ascensiunea meteorică la putere a început cu tatăl actualului emir al Qatarului, șeicul Hamad bin Khalifa, care a preluat puterea prin răsturnarea tatălui său și a început reforme ample și proiecte ambițioase în anii 1990.
Un factor crucial a fost descoperirea gazelor naturale în 1990, oferind emiratului mijloacele financiare pentru a urmări proiecte precum deschiderea Al-Jazeera, care va deveni cel mai mare canal de știri din lumea arabă și Qatar Airways.
În aceeași decadă, regatul a avut o oportunitate crucială când extremiștii au făcut găzduirea marii baze americane din Arabia Saudită tot mai problematică pentru conducerea sa.
Emirul Qatarului a profitat de șansa de a găzdui superputerea mondială în țara sa și a investit aproape 1 miliard de dolari în construcția celei care a devenit cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu, creând de fapt un scut impenetrabil pentru regimul său.
"Deci a fost noroc și politică bună în același deceniu", a rezumat Admoni. "Sheikh Hamad a transformat țara pentru a fi mult mai liberală decât în trecut, mult mai conectată cu SUA decât în trecut, mult mai interconectată în afaceri.”
Qatarul a continuat această politică de insinuare cu Occidentul prin diplomație, afaceri, sport și investiții strategice, cum ar fi cel mai mare donator străin pentru universitățile americane în ultimele două decenii.
Ceea ce face abordarea Qatarului atât de unică, totuși, este politica sa paralelă de a se încrede în dușmanii Occidentului, inclusiv "axa de rezistență" a Iranului și milițiile sale teroriste, talibanii afgani, precum și palestinienii.
Legătura Qatarului cu palestinienii este un exemplu de excelență în politica sa care încearcă să-și maximizeze propriul beneficiu, poziția și influența mai presus de orice.
Relația a început la nivel individual în anii 1950, când migranții au început să lucreze în industria de petrol și gaze a statelor din Golf – printre ei fiind președintele AP de astăzi, Mahmud Abbas.
Cu problema palestiniană devenind cea mai critică problemă pe "strada arabă", Qatarul și-a folosit din ce în ce mai mult conexiunile existente în beneficiul său.
"Atâta timp cât [Qatarul] a menținut relații bune cu palestinienii, ei au fost, de asemenea, în relații bune cu lumea arabă. Chiar și atunci când Qatarul a menținut relații diplomatice cu Israelul cu o misiune comercială din 1996 până în 2009.
Motivul pentru care Qatarul a prevăzut această acțiune a fost: "aceasta este o modalitate de a promova legătura cu palestinienii", a spus Admoni.
Potrivit lui, relațiile cu palestinienii au combinat întotdeauna legătura cu rezidenții palestinieni din Qatar, cu încercarea de a-și îmbunătăți poziția în lumea arabă.
Acest lucru este valabil și pentru situația actuală, a menționat Admoni.
În pofida acoperirii exhaustive a rolului Qatarului ca sponsor principal al Hamas, Qatarul își propune să fie văzut drept "gardianul palestinienilor", nu doar al Hamas.
"În urmă cu doi ani, Qatarul a donat o treime din asistența sa umanitară către Gaza, dar cea mai mare parte a asistenței a mers către Autoritatea Palestiniană. Deci nu cred că neglijează Autoritatea Palestiniană. Cred că, cu, Autoritatea Palestiniană, ei nu erau singuri”, conform lui Admoni.
Potrivit lui, atenția specială a Qatarului față de Hamas se bazează pe faptul că relațiile sale exclusive cu grupul terorist îi conferă o capacitate unică de a-l folosi în avantajul său.
Un exemplu este o revelație a fostului prim-ministru al Qatarului, Hamad bin Jasim, care a spus că emiratul qatariot a împins Hamas să participe la alegerile palestiniene din 2006, în pofida ideologiei sale islamiste.
Victoria grupului terorist în alegeri a dus direct la preluarea violentă a enclavei în anul următor.
Explicația Qatarului a fost că a crezut că Hamas va deveni mai puțin extremist prin participarea la procesul politic, dar Admoni nu este de acord.
Conform lui: "Probabil pentru că ei doresc întotdeauna mișcările care au legături pe teren. Qatarul nu dorește o mișcare formată în principal din politicieni corupți".
Fie că este vorba de o mișcare liberală sau de un grup terorist islamist, Qatar caută să influențeze grupurile care reprezintă majoritatea oamenilor, pariind pe "calul sigur".
În acest punct, Admoni nu este de acord cu mulți alți experți care văd Qatarul ca fiind înclinat ideologic să susțină mișcările islamiste, gândindu-se că, conducerea Qatarului trebuie, la rândul ei, să aibă convingeri islamiste.
„Argumentez că abordarea qataristă nu este islamistă. Cred că este o utilizare cinică, mai degrabă decât o afinitate sau o ideologie. Cred că, în multe cazuri, Qatarul a făcut mișcări pe plan intern, precum și în relațiile externe, care erau împotriva codului islamist”, a remarcat Admoni.
Exemplele sunt numeroasele concesii făcute de regimul Qatar în timpul recentului Campionat Mondial de fotbal, cum ar fi permiterea consumului de alcool, care a fost foarte nepopular. Admoni a mai dat exemplul marginalizării fratelui mai mare al actualului emir, care a fost împiedicat să ia tronul pentru că era prea religios.
Aceeași dinamică este valabilă și pentru bunele relații ale Qatarului cu Iranul, a spus Admoni.
Vara trecută, Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord pentru ca Iranul să elibereze cinci americani în schimbul mai multor miliarde de dolari din active iraniene înghețate.
Qatar urma să transfere fondurile către Iran, dar a decis să suspende acordul și să rețină fondurile, deoarece, în noua situație de după 7 octombrie, îmbunătățirea relației cu americanii era mai importantă decât menținerea satisfacției Iranului.
„Așa că nu cred că există vreo țară pentru care Qatarul va merge până la capăt, nici măcar SUA. Qatar, chiar și în această chestiune, nu va fi un prieten total al nimănui”, a concluzionat Admoni.
Deci, ce înseamnă acest lucru pentru Israel și posibilitatea de a influența Qatarul pentru a ajuta la eliberarea ostaticilor israelieni ținuți de Hamas? Admoni este pesimist.: „Singura modalitate în care cred că Israelul își va schimba abordarea față de Qatar este să pună două opțiuni pe masă. Fie, conexiuni [diplomatice și comerciale] complet legitime, fie deloc. Adică, deloc.”
Aceasta ar însemna că Occidentul și aliații Israelului ar fi forțați să aleagă între relațiile cu Israelul sau cu Qatar.
Șocant, Admoni nu este prea sigur pe cine ar alege Occidentul.
"Dar dacă vom face acest lucru, nu sunt sigur... că dacă Occidentul și SUA au de ales între noi și Qatar, nu sunt sigur ce vor alege".
Manevrele diplomatice strălucite, acordurile energetice inteligente și investițiile strategice au făcut din Qatar o putere indispensabilă pe scena mondială, iar singura modalitate de a o influența este de a face apel la singurul lucru care contează pentru Emirate - interesul său personal. (Anima News)